Socialize

Facebook
Home » Noutati » Viitoarea lege a salarizării unice trebuie să elimine actualele inechități!

Viitoarea lege a salarizării unice trebuie să elimine actualele inechități!

6-2 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care reprezintă drepturile și interesele a peste 178.000 de salariați din învățământul preuniversitar, consideră că noua lege de salarizare unitară trebuie să elimine actualele inechități și dezechilibre în ceea ce privește salarizarea personalului din sectorul public. O lege de salarizare construită plecând de la principii corecte presupune ca fiecare categorie socioprofesională să fie poziționată în grila de salarizare în funcție de rolul pe care-l are în dezvoltarea societății.

Este o realitate faptul că învățământul este un domeniu strategic de care depinde viitorul unei țări. Din păcate, în România, acest sector de activitate a fost neglijat în ultimii 26 de ani, fiind constant subfinanțat și consecințele se văd. O componentă fundamentală a acestui domeniu este resursa umană și, inevitabil, subfinanțarea a condus la degradarea alarmantă a statutului social al personalului din sistemul educațional. Din cauza salarizării umilitoare, calitatea profesională a dascălilor care au intrat în sistem în ultimii ani a scăzut constant, ceea ce a avut drept consecință scăderea calității actului instructiv-educativ.

În momentul de față, după majorarea salarială de aproximativ 25% din anul 2015, salariul unui profesor debutant este de aproximativ 1.100 de lei, iar al unui profesor la final de carieră este de aproximativ 2.400 de lei. Jenant!

S-a anunțat public că Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice va elabora proiectul legii salarizării unitare până în data de 10 februarie a.c., lege care să aibă la bază conceptul de „performanță profesională”, criteriu în funcție de care să se stabilească nivelul salariilor. Salariații din învățământ consideră că va fi aproape imposibil de evaluat obiectiv performanța profesională, în condițiile în care nu există standarde naționale de evaluare a competențelor.

În sistemul de educație, de exemplu, principalul indicator – în funcție de care ar putea fi stabilită performanța didactică – este progresul școlar al elevilor, numai că, din păcate, nu există instrumente care să-l poată cuantifica corect. Nu trebuie omis și faptul că există diferențe mari între unitățile de învățământ din mediul rural și din mediul urban în ceea ce privește baza materială, dar trebuie avută în vedere și condiția socio-profesională diferită a populației, în funcție de mediu (urban/rural), dar și de zona geo­grafică, care au legătură directă cu performanța școlară.

De asemenea, este utopic să vorbim despre „performanța didactică”, atâta timp cât programele școlare sunt complet depășite și neadecvate la cerințele actuale de pe piața muncii.

Având în vedere timpul foarte scurt în care se intenționează să fie elaborat acest proiect de lege, soluția realistă ar fi ca punctul de plecare să îl reprezinte proiectul elaborat în toamna anului trecut și, eventual, să se introducă criterii suplimentare, față de cele existente, pentru acordarea premiilor individuale.

În ceea ce privește grila de salarizare pentru învățământ, este imperios necesar să se ia în calcul anumiți indicatori și să se aibă în vedere câteva principii.

Unul dintre indicatorii cei mai relevanți care trebuie avut în vedere la stabilirea salariilor din învățământ este „PIB-ul per capita”.

În acest moment PIB-ul per capita în România este de aproximativ 35.000 lei. Raportat la acest indicator, salariile profesorilor debutanți din România – 18.900 lei/an reprezintă 53%, iar salariul maxim – 41.800 lei/an înseamnă 118%.

În alte țări europene nivelul salariilor minime, raportate la același indicator, este:

– 179% în Muntenegru;

– 152% în Germania;

– 139% în Spania;

– 126% în Grecia etc.

În ceea ce privește nivelul salariilor maxime, raportate la PIB-ul per capita, acesta este:

– 306% în Cipru;

– 284% în Muntenegru;

– 261% în Portugalia;

– 206% în Germania etc.

Aceste rapoarte evidențiază faptul că, în România, modul de stabilire a salariilor din învățământ este complet discriminatoriu comparativ cu alte categorii socio-profesionale.

La o simplă analiză a legislației din domeniul salarizării de dinainte de anul 1989 se constată că – între salarizarea din învăță­mânt și cea din alte sectoare bugetare: justiția, armata, administrația centrală etc. – exista un echilibru, echilibru care a dispărut după 1990. Anexăm extras din legislația în domeniul salarizării aplicabilă în perioada 1941-1989.

În prezent, salariul mediu în învățământ este cu aproximativ 45% mai mic decât salariul mediu din administrație și ordine publică și reprezintă doar 25% din salariul magistraților, situație absolut anacronică, în condițiile în care aproximativ 80% din salariații din învățământ au studii superioare!

Plecând de la acest indicator (PIB-ul per capita), principiile de bază care ar trebui să stea la baza construcției noii grile de salarizare din învățământ sunt următoarele:

  1. Salariul de bază al profesorului debutant să reprezinte 150% față de salariul minim pe economie;
  2. După 15 ani de activitate didactică să se poată ajunge la un salariu care să reprezinte o creștere de 75% față de salariul debutantului;
  3. Salariul de bază maxim al unui profesor să reprezinte 150% față de salariul profesorului debutant și să poată fi atins după 25 de ani de activitate didactică. Aceasta presupune existența următoarelor trepte de salarizare, având în vedere și faptul că definitivarea în învățământ se poate obține după un an de predare efectivă la catedră:

– până la 1 an ;

– 1 – 5 ani;

– 5 – 10 ani;

– 10 – 15 ani;

– 15 – 20 de ani;

– 20 – 25 de ani;

– peste 25 de ani.

Această reducere a numărului de tranșe de salarizare se impune, având în vedere că învățământul este singurul domeniu unde nivelul maxim de salarizare se poate atinge după 40 de ani de activitate, iar numărul acestor cadre didactice este de aproximativ 3.000 la nivel național;

  1. Salariul de bază al învățătorului/educatorului cu studii medii să reprezinte 80% din salariul profesorului.

Numai dacă vor fi luate în calcul aceste principii la stabilirea noii grile de salarizare pentru învățământ, putem spera că învățământul va deveni un domeniu atractiv pentru tinerii performanți și cu vocație pentru meseria de dascăl.

Salarizarea înainte de anul 1989

Decret-Lege nr. 2845/11.10.1941

– învățător definitiv cu 8 gradații – 17.150 de lei – cel mai mic salariu din educație;

– profesor definitiv învățământ secundar cu 8 gradații – 31.450 lei;

– profesor titular – înv. superior cu 7 gradații – 61.800 lei;

– conferențiar cu 7 gradații – 38.400 lei;

– judecător/procuror de la tribunal – 16.000 lei;

– judecător/procuror de la tribunal, cu gradația 3 – 27.700 lei;

– procurorul general al ICCJ – 64.400 lei – cel mai mare salariu din justiție.

Concluzie: salariul unui profesor definitiv din învățământul secundar era cu 13% mai mare decât al unui judecător/procuror de la tribunal, cu gradația 3!

Perioada 1974-1989 (Legea 57/1974)

– profesor cu studii superioare și gradul didactic I – max. 3.675 lei

– profesor definitiv cu Institut Pedagogic – max. 2.370 lei (peste 26 de ani vechime)

– învățător cu liceu pedagogic – max. 2.260 lei

– profesor universitar – max. 5.525 lei

– conferențiar universitar – max. 4.530 lei

– medic primar de specialitate, cu gradul I – max. 4.975 lei

– președinte de tribunal/procurorul șef – max.4.530 lei

– procuror – max. 4.315 lei

Concluzie: salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar a fost cu 15% mai mic decât al unui procuror!

Salarizarea actuală

– profesor cu 40 de ani vechime – 3.480 lei

– conferențiar universitar – 3.800 lei-5.900 lei

– profesor universitar – 5.900 lei-12.000 lei

– judecător Curte de Apel – 14.000 lei

Concluzie: salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar reprezintă 25% din salariul unui judecător de la Curtea de Apel, deci de 4 ori mai mic!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ