VIOLENȚA DIN ȘCOALĂ UN FLAGEL CARE FACE VICTIME ȘI ÎN RÂNDUL CADRELOR DIDACTICE

 
Presa de după 1989 a acordat întotdeauna spații extinse violențelor de orice fel la care sunt supuși elevii fie de către cadrele didactice, fie unul de către celălalt. Mai puțin mediatizat însă este numărul de agresiuni îndreptate împotriva cadrelor didactice, care a crescut îngrijorător în școlile din România.
Ultimul asemenea caz, cel mai nou, deși puțin sau deloc mediatizat de mass-media, este cel care s-a petrecut într-o școală generală din Dorohoi, județul Botoșani. O profesoară a fost bătută de mama unui elev chiar în incinta unității de învățământ, din cauza notelor mici primite de copil la școală, dar și pentru că acesta și-ar fi uitat la școală ghiozdanul, pe care nu l-ar mai fi găsit. În urma loviturilor primite, profesoara s-a prăbușit la pământ și a fost transportată de urgență cu salvarea la spital. Cazul este de-a dreptul revoltător și nu este singurul, acesta înscriindu-se într-o lungă și neagră serie acceptată în tăcere și, în consecință, întreținută cu bună știință de-a lungul ultimilor ani.
Astfel de evenimente au devenit un fenomen social, drama profesorilor umiliți consumându-se de cele mai multe ori în tăcere, în spatele zidurilor dincolo de care nu răzbate decât datoria pe care dascălul „e obligat” să și-o facă și situațiile în care acesta cedează nervos. Profesorul sau cel de-al treilea părinte, cum a fost numit de cineva în presă, a devenit de mult victima pasivă a agresivității elevilor și a părinților ne­mulțumiți de notele pe care odraslele le primesc. „Având în vedere evoluția acestui fenomen îngrijorător, se spune într-un comunicat de presă al FSLI, remis imediat după consumarea cazului revoltător de la Dorohoi, riscăm ca, în viitorul apropiat, notele la școală să fie date de către părinți sau de elevi, iar cadrele didactice victime ale violenței și fricii vor fi puse în imposibilitatea de a-și mai face meseria, devenind social inutili. Acest fapt nu înseamnă că apărăm sau tolerăm cazurile în care elevii sunt, la rândul lor, victime ale agresiunii das­călilor!” Evident, nimeni nu poate accepta ca un cadru didactic, în general un adult, să molesteze copii, dar nici nu putem închide ochii atunci când auzim de la diverși cunoscuți (în mod oficial, nu prea) că un profesor a fost amenințat de către un părinte sau a fost bătut în clasă, sub ochii elevilor.
După aproape trei decenii de manageriat iresponsabil într-un stat sufocat de corupție, sistemul educa­țional a fost practic îngenuncheat, târându-se la limita subzistenței, iar cadrele didactice, înjosite sistematic de către guvernanți și chiar de către unii dintre cei care s-au perindat pe la Cotroceni, astăzi sunt reduse la tăcere, umilite, arătate cu degetul, transformate în Inamicul public numărul 1. So­cietatea – în care copiii au numai drepturi, nu și obligații –, la fel de deformată ca statul căreia îi slujește, nu-i acordă nicio cir­cumstanță ate­nuantă bie­tului dascăl.
Redarea dem­nității acestei nobile profesii presupune însă implicarea factorilor decizionali și asumarea politică a rolului pe care Educația îl are sau ar trebui să-l aibă într-un stat care nu se ghidează conform principiului după noi potopul. Cel mai important sector social din țara noastră a rămas însă departe de ținta de 6% din PIB, este codașul Europei și își continuă declinul accelerat sub privirile noastre indolente. Educația este devorată în momentul de față de violență, medio­critate și precaritate. Nu o spunem noi, ci chiar Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
De ce tac profesorii în fața violențelor și umilințelor la care sunt supuși?
În această Românie în care am ajuns să trăim, profesorii preferă să ascundă sau să nege umilințele, jignirile, ame­nințările, lovirile la care sunt supuși. De ce?! Pentru că le este jenă, rușine de halul în care au ajuns, recunoaște cu tristețe și indignare președintele FSLI: „Este foarte greu de suportat ca tu, profesor, să ajungi să fi înjurat de elev, amenințat, uneori lovit. Au fost cazuri, și nu puține, când asupra lor, a cadrelor didactice, a fost îndreptat cuțitul, au fost cazuri în care au fost aruncați pe geam, au primit cataloage în cap, picioare! Profesorul nu spune toate aceste lucruri. Dacă un elev primește însă o palmă de la un profesor, lucrul acesta se află ime­diat!” Profesorul în România este într-o profundă stare de umilință și de ne­putință. Salariile sunt încă de mizerie, departe de un standard decent de trai. Din această cauză aspectul lor fizic este departe de a impune respect unor generații care au crescut cu Kenvelo, Dolce&Gabana sau H&M. Profesorul în România de astăzi nu-și poate permite să arate așa cum arăta pe vremea lui Ceaușescu: elegant, stimat, uneori de temut. În fața profesorului de astăzi nu se mai înclină nimeni.
Domnilor parlamentari, acordați profesorilor statutul de autoritate publică!
În fața acestei revoltătoare realități, încă de anul trecut, FSLI a depus la Camera Deputaților o inițiativă legis­lativă privind acordarea statutului de autoritate publică cadrelor didactice.
De cât timp ar avea însă nevoie parla­mentarii pentru a vota o asemenea lege este greu de spus, în condițiile în care pe masa celor două camere ale Parla­mentului zac sute de inițiative legislative, unele datând din 2005, 2006. Aleșii poporului au avut însă grijă și nu au precupețit niciun efort atunci când, în­frun­tând cu eroism ora târzie din noapte, și-au votat cu unanimitate de voturi pensiile de lux. Aflăm totuși de la profe­sorul Simion Hancescu, preșe­dintele FSLI, că Federația va avea discuții cu partidele politice din Parlament în pe­rioada imediat următoare și vor insista ca această inițiativă legislativă, poate ultima care mai poate salva ceva din sistemul educațional din țara noastră, să fie luată în discuție cât mai curând și până la sfârșitul acestui an școlar să fie pro­mulgată. Din acel moment, organele judiciare se vor putea autosesiza imediat ce un cadru didactic va fi agresat fizic sau verbal.
Se vrea distrugerea sistemului de educație din această țară?
Pentru mass-media din țara noastră, ultimii ani s-au caracterizat printr-o cavalcadă exuberantă de știri referitoare la agresiunile la care sunt supuși elevii de către cadrele didactice. Scenariul este cam același: ajunsă în presă, știrea se repetă obsesiv, cu fiecare caz în parte, de-a lungul mai multor zile sau poate chiar săptămâni și se termină, invariabil, urmare a unei anchete, cu sentința care hotărăște soarta profesorului incriminat. Acesta devine imediat odios în ochii opiniei publice, iar statutul cadrului didactic în societate mai primește o lovitură. Evident că situațiile în care dascălii agresează verbal sau fizic elevi, uneori copii de grădiniță, trezesc o revoltă îndreptățită și ele denotă o escaladare a flagelului violenței în școala românească postdecembristă. Sunt însă și false „cazuri”, cum a fost cel al profe­sorului de la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu, din Capitală, unde în jurul unei glume nevinovate, la care au participat deopotrivă profesorul și elevii acestuia, s-a iscat o adevărată isterie mediatică.
Cazurile în care vinovați se fac elevii sau părinții acestora trec însă neștiute, iar dacă sunt făcute publice, acestora li se atribuie spații meschine în presă. „Din păcate, cred că în România a fost pusă la punct o acțiune concertată, și nu întâmplător, pentru că lucrurile se leagă și cine analizează cu atenție tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani își dă seama de acest lucru, spune președintele Hancescu. Cineva în țara asta vrea ca lucrurile să nu se desfășoare normal. Educația trebuie menținută la un nivel scăzut, pentru că un popor educat nu mai poate fi manevrat. Eu sunt ferm convins că nu întâmplător o parte a mass-mediei, din păcate destul de mare, exact asta a făcut și continuă să facă, adică să scoată în evidență cât de răi sunt dascălii, dar nu am auzit să dea și exemple pozitive, pentru că sunt atâția profesori care efectiv și-au dedicat viața acestei nobile profesii și cu rezultate remarcabile. Dacă un dascăl ar fi lăsat în pace, respectat din toate punctele de vedere, eu sunt ferm convins că lucrurile ar sta cu totul altfel. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă.”
„Sunt nemulțumiri mari, și acestea vor răbufni”
„Se urmărește probabil ca această țară să devină o colonie cu o forță de muncă prost plătită. Actualul guvern își demonstrează neputința și nesinceritatea cu fiecare zi care trece. Lozinca fluturată pe sub nasurile noastre este aceeași: nu sunt bani. Din păcate, aceasta nu este susținută doar de membrii guvernului, ci și de președintele României atunci când a spus «Da, FMI-ul are dreptate, trebuie să fim atenți cu Legea Salarizării».”
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ nu va rămâne indiferentă la această situație. Nemulțumirile se acumulează din nou în sistem. Doleanțele profesorilor con­tinuă să nu fie luate în seamă, guvernanții și-au încălcat promisiunile făcute atunci când au venit la putere. „Eu intuiesc și, în general, ceea ce intuiesc se și întâmplă, că or să izbucnească, cât de curând, inclusiv împotriva Guver­nului, pentru că este clar că lucrurile tergiversează, vo­tarea Legea Salarizării se tot amână, lucrurile încă nu sunt clare în ceea ce privește ocuparea funcției de directori, în momentul de față încă existând școli cu conduceri provizorii după patru ani, ce să mai vorbim de programele școlare, care sunt o catastrofă, de la grădiniță și până la liceu ele ne­maiavând nicio tangență cu realitatea… Pe scurt, sunt nemulțumiri mari și acestea vor răbufni.”
Aceste aspecte și multe altele reprezintă cărămizile cu care ar trebui să se reconstruiască imaginea dete­riorată a profesorului. Dobândirea prin lege a statutului de autoritate publică pentru acesta este esențială pentru sistemul nostru educațional în colaps, dar nu e suficient. Nu poți însănătoși un sistem îmbolnăvit în
25 de ani de nesimțire politică și nici nu poți reconstrui imaginea demolată a profesorului în toată această perioadă dacă nu-i redai acestuia demnitatea, inclusiv din punct de vedere material. Altfel, vom rămâne la același nivel steril al discuției de dragul discuției. Deocamdată, ca prim pas, așteptăm ca parlamentarii să promulge actul normativ care acordă cadrelor didactice statutul de autoritate publică, iar din momentul acela orice agresiune asupra unui profesor, oricât de mică, venită din partea elevului sau a părintelui acestuia să fie sancționată așa cum se cuvine.
 
Marcela GHEORGHIU