Socialize

Facebook
Home » Comunitate » Viata scolii » Violenţa în şcoală – forme de manifestare, cauze, măsuri de prevenţie

Violenţa în şcoală – forme de manifestare, cauze, măsuri de prevenţie

„A învăţa că în viaţă mai uşor se poate învinge ura cu dragos­tea, minciuna cu adevărul şi violenţa cu abnegaţia ar trebui să fie un element fundamental în educaţia oricărui copil!“ (Mahatma Gandhi)

Analizând fenomenul din perspectiva ultimilor 15-20 de ani, observăm că violenţa manifestată în rândul populaţiei şcolare a cunos­cut o diversificare majoră a formelor de manifestare şi a cauzelor, care au luat prin surprindere managementul învăţământului româ­nesc. Putem vorbi despre o criză reală a sistemului, confruntat cu grave probleme disfuncţionale privind anihilarea şi contracararea fenomenului. Violenţa fizică şi cea verbală se întâlnesc la orice categorie de vârstă, având totuşi o amploare considerabilă în rândul adolescenţilor.

Încercând o minimă clasificare a formelor de violenţă, considerăm că este de datoria dascălilor să ia în serios şi aspectele de indisciplină cu un potenţial minim de agresivitate, precum absenteismul, lipsa de interes şi pasivitatea la lecţii, ţinuta necorespunzătoare etc., care pot escalada în anumite circumstanţe relaţiile conflictuale dintre profesori şi elevi. La nivelul interrelaţionării elev-elev, cele mai obişnuite forme de violenţă sunt de natură emoţională: izolarea sau chiar hărţuirea colegilor mai vulnerabili, prin remarci negative, porecle, jigniri, ce provoacă un impact psihologic semnificativ asupra persoanei în cauză. În ordinea intensităţii fenomenului urmează furturile de bunuri materiale, loviturile, ameninţarea cu arme albe, violurile, pornografia…

Cauzele sunt multiple în societatea noastră, iar amplificarea fenomenului ţine de natura schimbărilor social-politice şi economice survenite în ultimii ani. Migraţia economică a populaţiei adulte în afara graniţelor ţării, în căutarea unui loc de muncă, a condus la dezmembrarea familiilor ori la abandonarea copiilor în grija bunicilor, rudelor sau a cunoştinţelor. Aceştia din urmă s-au dovedit, de cele mai multe ori, incapabili de a face educaţie, fiind lipsiţi de autoritate şi nu de puţine ori şi de un minimum bagaj informativ privind creşterea şi educarea copiilor. A doua situaţie se referă la mediul familial, care contribuie la formarea şi dezvoltarea copilului. Exemplul negativ al părinţilor, ei înşişi violenţi sau alcoolici, conduce către un comportament antisocial. Insuficienţa fondurilor alocate învăţământului este o cauză importantă a manifestărilor de indisciplină şi de violenţă, căci acest lucru înseamnă reducerea numerică a personalului didactic, având drept consecinţă supraaglomerarea colectivelor de elevi. Excedentul de sarcini se reflectă negativ în procesul de îndrumare şi control pe care-l exercită dirigintele asupra unui colectiv numeros, de aproximativ 30 de elevi cu individualităţi total diferite, ţinând cont că fiecare copil afiliat procesului educativ instituţionalizat poartă şi amprenta unor factori externi, precum mediul de viaţă, potenţialul educativ al familiei, apartenenţa la un anumit grup de prieteni etc. Lipsa de autoritate a cadrelor didactice, care demonstrează slabe aptitudini psihopedagogice, precum şi indisponibilitatea acestora de a interveni în reglarea şi normalizarea relaţiilor, în detensionarea situaţiilor conflictuale, poate genera conflicte majore. De asemenea, s-a constatat faptul că apar probleme de marginalizare şi de victimizare a elevilor supuşi unor practici educative care se axează pe comparaţii, etichetări ce pot dezavantaja şi discredita anumite categorii de copii, deveniţi, de cele mai multe ori, ţinta ironiilor sau chiar a agresivităţii celor plasaţi în fruntea clasamentului.

Privind formele de prevenţie şi de combatere a fenomenului, desigur, acestea diferă de la caz la caz, dar toate converg în direcţia construirii unui mediu şcolar sigur, care facilitează învăţarea şi care ajută elevii să facă faţă, în general, evenimentelor din viaţa lor.

Mai exact, pentru a eradica violenţa din şcoli, trebuie să abordăm următoarele metode şi strategii disciplinare:

Prima cale de eficientizare a managementului educativ se referă la revizuirea conţinutului manualelor (acolo unde natura obiectului de studiu permite), prin introducerea unor texte care au ca scop cultivarea sentimentelor şi atitudinilor etice superioare: conştiinţa de sine, asertivitatea, empatia etc. Pentru a atinge acest deziderat, metodele de predare trebuie să se axeze pe crearea unui climat activ-participativ care mobilizează gândirea şi energia tuturor elevilor.

A doua direcţie are ca scop o mai bună gestionare a disciplinei şcolare: formularea unor reguli clare, prin care se defineşte compor­tamentul pozitiv; stabilirea unei viziuni manageriale unitare, bazate pe corectitudine, consecvenţă şi coordonare în cadrul colectivului educativ; monitorizarea şi supravegherea permanentă spaţiilor din interiorul şi din exteriorul şcolii.

Următoarea abordare a situaţiei urmăreşte formarea de abilităţi sociale prin organizarea de activităţi extraşcolare cu caracter aplicativ, în care li se atribuie elevilor responsabilităţi, li se cere să ia atitudine, decizii.

Un rol important îl au şi consiliile de părinţi, care pot contribui la implementarea proiectului educaţional. De aceea, diriginţii trebuie să includă în programul lor de activitate întâlniri periodice cu părinţii, pentru dezbateri, informaţii, stabilirea unui plan comun de măsuri şi pentru rezolvarea unor cazuri de indisciplină.

Desigur, acesta este un punct de vedere asupra fenomenului, care nu are pretenţia unei abordări exhaustive, dar consider că este absolut necesar să ne spunem punctul de vedere pentru realizarea unui schimb eficient de opinii care să ne ajute în rezolvarea problemelor din ce în ce mai complicate ale violenţei şcolare.

Prof. gr. I Victor ANDREI, Liceul Teoretic Jean Bart, Sulina