Socialize

Facebook
Home » Actualitatea » Ultima ora » Violența vecină cu școala

Violența vecină cu școala

Violenta in scoliScriem și vorbim frecvent despre locul școlii în comunitate, despre rolul ei civilizator, despre colaborare cu cei din jur, despre beneficiile reciproce. Am ajuns chiar să facem aceasta inclusiv cu șabloanele specifice exprimărilor care „dau bine” și pentru care știm că nu ni se poate respinge ceea ce prezentăm cine știe unde. Concomitent, influența rea venită din jur asupra școlii este mare, iar efectele pot fi uneori grave. În astfel de situații, școala este arătată cu degetul, este luată ca reper negativ și apare drept centru, sursă, teatru de manifestare pentru ieșiri antisociale. Conflicte de gașcă, de familie ori personale își găsesc, nu tocmai accidental, cadrul considerat propice pentru tranșare în mediul, câteodată și în spațiul școlii. Din școală provin și cei amestecați în așa ceva cu o frecvență și mai ales cu o naturalețe îngrijorătoare.

Din sursă polițienească și, evident, în stilul comunicatelor de la poliție, s-a difuzat spre larga știință a opiniei publice că nouă elevi de liceu din Capitală au fost ridicați de polițiști după ce s-au încăierat cu săbii, cuțite și bastoane telescopice pe stradă: „În urma audierilor, anchetatorii au reținut patru dintre cei nouă elevi ridicați și au cerut instanței arestarea lor preventivă”.

Mai departe, judecătorii „au admis propunerea anchetatorilor și au emis mandate de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele celor patru elevi. Toți cei nouă elevi audiați sunt urmăriți penal pentru ultraj contra bunelor moravuri”, cei patru reținuți fiind „cercetați și pentru port ilegal de armă albă”.

Ne-am obișnuit cu astfel de informații (și într-un asemenea stil), încât nu mai tresărim. Ba, oameni binecrescuți fiind, am învățat că trebuie să ne și indignăm că iar ni se arată bătăuși, iar li se face reclamă, morala repetată fiind că de-aia sunt tinerii de azi violenți, fiindcă li se arată numai exemple violente sau, cu alte vorbe, sunt și ei cum e toată societatea – o societate violentă, o societate bolnavă, o societate în care (cum altfel?!) „toți suntem vinovați”. Gravitatea semnificației este însă mult mai mare, dincolo de violența unui număr de indivizi care, probabil, aveau ceva de împărțit între ei pe stradă. Toți sunt elevi, inclusiv cu o vârstă anormală pentru acest statut, vreo 20 de ani, ceea ce vorbește cumva despre traiectorie în viață și preocupări. Alarmante de-a dreptul sunt forma, contextul și mijloacele de manifestare. S-a petrecut de-a dreptul în oraș, într-un moment de mare vânzoleală și concentrare a oamenilor normal încadrați în societate (adică la ora când și pe acolo pe unde lumea merge la treabă, fără să aibă timp și chef de ceartă). S-au folosit obiecte pe care orice individ la locul lui nu le poartă cu sine (săbii, cuțite, bastoane telescopice). A nu ține seama de locul în care se află, a avea mereu gata de folosit în mod reflex arme și a fi „programat” pentru conflict caracterizează o categorie tot mai reprezentată la nivelul spațiului comun cotidian. Influența acestei categorii, mai ales asupra copiilor și a tinerilor, a elevilor, crește mereu, până la a deveni modă. Deja avem de-a face cu apartenența unor elevi la această categorie. Stabilirea motivelor violențelor în discuție și a vinovățiilor reprezintă obiectul și datoria celor în drept să acționeze, să se pronunțe. Ce se plasează dincolo de anchetă și de sentință este de văzut cum de elevi – pe deasupra, situați la nivel mediu de evoluție în traiectoria școlară – ajung să facă parte dintr-o asemenea lume, cu astfel de ieșiri în situații anume. Răbufniri, dispute, supărări, corecții de aplicat și „sărituri peste cal” este firesc să apară între adolescenți, între tineri, dar acestea știam că au un specific al lor tocmai prin nota de naivitate, de „mult zgomot pentru nimic”, de stingere la fel de bruscă precum declanșarea. Despre violență la drumul mare, cu arme la purtător ca semn al premeditării și al unei anormale stări continue de vigilență față de iminența unui conflict exteriorizat prin agresiune, aflam până acum în legătură cu oameni certați cu școala, cu educația, cu traiul civilizat. Clanurile (chiar dacă eticheta este pusă pripit) erau până acum cele despre care aflam că s-au luptat nu cu ce le-a căzut în mână, ci cu ceva ținut la-ndemână, în grup și în strada destinată traiului pașnic. Din nefericire, aflăm acum același lucru despre niște elevi de liceu. Nu mai este vorba despre „energie de consumat”, despre „așa-s tinerii”, despre „sunt la vârsta elanurilor”. Este vorba despre violența sistematică, „amenajată”, de speță foarte joasă. Nu avem de-a face cu simpla imitare a ceva prins de pe la televizor și de pe cine știe ce site-uri. Ne găsim în prezența unui mod de a reacționa însușit pentru a fi exteriorizat la nevoie. De altfel, tinde spre obișnuință (dacă nu cumva a și devenit așa ceva) reflexul de a porni, la propriu, spre aplicarea unei violențe cuiva găsit ca vinovat sau dator.

Preventiv, școala se dotează cu sisteme de supraveghere video, de control asupra accesului, de pază cu firme specializate. Tot preventiv se derulează programe, se întind bannere, se mai lansează câte o strategie și, în general, se proiectează slide-uri. Marea preocupare, din câte se vede, este aceea de a nu exista ieșiri violente în spațiul marcat de gardul școlii. Deopotrivă însă, problema școlii este de așteptat s-o constituie și ce se întâmplă cu elevii în jurul școlii.

Florin ANTONESCU