Socialize

Facebook
Home » Noutati » Zbor în doi cu-n rând de aripi

Zbor în doi cu-n rând de aripi

Zbor in doi

 Imaginaţi-vă o pereche de oameni sau chiar păsări care se ţin de gât cu un braţ, formând un artefact viu, care doreşte să zboare cu dreapta unuia şi stânga celuilalt…

Acest construct este deopotrivă zborul educării semenilor, copii sau adulţi. Părinţii zilelor noastre au vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi au încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative, precum învăţarea limbilor străine, informatica, muzica, dar sunt absenţi din viaţa copilului lor acum, când ei au nevoie… şi sunt zgârciţi/egoişti când trebuie să ofere copiilor lor bucuria de a se întâlni cu alţi copii. Copilul are nevoie să cunoască zilnic alţi copii, în parc, la grădiniţă, la teatru, să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă.

Sufletul copilului nu mai e şlefuit, ci amputat de reguli pe care părinţii nu-şi fac timp să le facă înţelese. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit, iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat. Sistemul educaţional actual aduce foarte multă informaţie, de cele mai multe ori inutilă. Copiii şi tinerii învaţă cum să opereze cu fapte logice, dar nu ştiu cum să abordeze eşecurile. Învaţă să rezolve probleme de matematică, dar nu ştiu să-şi rezolve conflictele existenţiale. Sunt antrenaţi să facă calcule fără să greşească, dar viaţa este plină de contradicţii şi probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit, iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

Numărul actual de şcoli este mai mare decât în orice altă epocă, însă acestea nu produc persoane care gândesc productiv şi nu e de mirare că elevii au pierdut plăcerea de a învăţa.

Numărul grădiniţelor însă e insuficient şi asta demonstrează că sufletul captiv al copiilor în familii care preferă să-i considere mobile ori beizadele ajunge prea târziu la lecţia de zbor cu „spor”, care trebuie să înceapă obligatoriu în grădiniţă. Prin sistemul educaţional actual memoria copiilor este transformată într-un depozit de informaţie inutilă, iar excesul acesteia blochează inteligenţa copiilor şi bucuria lor de a trăi. Cea mai mare parte a informaţiilor pe care le acumulăm nu vor fi folosite niciodată pentru că nu sunt utilizate permanent în alte contexte.

Grădiniţa şi şcoala au menirea să redea copilului bucuria de a-şi cunoaşte mereu semenii, atât grupul clasei, cât şi alte grupuri, de a se înţelege unii pe alţii. Cu cât proiectele de parteneriat aduc mai timpuriu împreună copii cu orizonturi şi posibilităţi diferite de înţelegere, cu atât ei vor deveni cetăţeni mai toleranţi şi vor trăi în sentimente de compasiune şi solidaritate faţă de cei care au probleme când vor fi adulţi. Proiectele de parteneriat din cadrul SNAC şi cele de voluntariat, interculturalizare sunt punţi către cunoaştere între copiii de la grădiniţele din sectorul 4, Bucureşti, care pot spune: „Copil ca tine sunt şi eu”, ajutând copii de la Şcoala Gimnazială Specială 4, pregătind împreună spectacole, organizând cluburi şi târguri ale amintirilor, petreceri, concursuri… E ca un zbor în doi cu-n rând de aripi.

Imaginaţi-vă cât de mult trebuie să-şi simtă partenerul o fiinţă care ar vrea să zboare ţinându-se de gâtul celuilalt c-o mână. E mai mult ca un dans popular în doi, căci e zborul a două suflete cu puteri diferite, un copil cu probleme şi altul fără…

Pentru ca părinţii să se implice mai mult în activităţile extracurriculare, am organizat mese rotunde, dezbateri, chestionare, sesiuni de consiliere personală, planuri de intervenţie pe comportament şi obiective multiple în proiectul „Părinţi model, copii la fel”, în care s-au implicat deosebit ca parteneri: Şcoala Nr. 79 Acad. N. Teodorescu şi Şcoala Gimnazială Specială Sf. Nicolae. Părinţii buni dau cadouri, părinţii inteligenţi dăruiesc propria lor fiinţă. Părinţii buni au grijă să satisfacă, în măsura posibilităţilor lor economice, dorinţele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversări, le cumpără pantofi, haine, produse electronice, organizează excursii. Părinţii inteligenţi dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpăra cu toţi banii din lume: fiinţa lor, povestea vieţii lor, experienţele lor, lacrimile lor, timpul lor. Părinţii care le fac în permanenţă daruri copiilor lor sunt păstraţi în amintire doar pentru un moment. Părinţii care se preocupă să le dăruiască copiilor exemple şi povestiri din viaţa lor rămân de neuitat. Părinţii buni alimentează corpul, părinţii inteligenţi alimentează personalitatea.

Vechile corecţii şi binecunoscutele predici nu mai funcţionează. Când deschideţi gura să repetaţi acelaşi lucru, declanşaţi un resort din subconştient care deschide anumite arhive ale memoriei, care conţin critici mai vechi. 99% din criticile şi corecţiile părinţilor sunt inutile în influenţarea personalităţii tinerilor.

Am arătat părinţilor că a-ţi surprinde copilul înseamnă a spune lucruri la care ei nu se aşteaptă. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se aşteaptă să ţipaţi şi să-l pedepsiţi. Dar puteţi începe prin a tăcea şi a vă relaxa, apoi puteţi spune: „Nu mă aşteptam să mă superi în felul acesta. ~n ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc şi te respect mult”. Apoi copilul trebuie lăsat să se gândească. Părinţii buni spun: „Greşeşti”; părinţii inteligenţi spun: „Ce părere ai despre comportamentul tău? Gândeşte înainte să reacţionezi”. Părinţii buni îşi pregătesc copiii pentru aplauze, părinţii inteligenţi îşi pregătesc copiii pentru eşecuri.

La fel şi dascălii buni educă inteligenţa copiilor lor, în vreme ce dascălii inteligenţi le educă sensibilitatea. Stimulaţi-i pe copii să aibă obiective, să caute succesul în muncă, studiu, în relaţii sociale, şi să nu le fie teamă de insucces. Nu există podium fără înfrângeri. Mulţi nu strălucesc în munca lor pentru că au renunţat în faţa primelor obstacole, pentru că nu au avut răbdare să suporte un „nu”, pentru că nu au avut îndrăzneala de a înfrunta unele critici, nici umilinţa de a-şi recunoaşte greşeala. Perseverenţa este la fel de importantă ca şi capacităţile intelectuale. Pentru părinţii şi dascălii inteligenţi, a avea succes nu înseamnă a avea o viaţă fără greşeli. De aceea sunt în stare să spună copiilor lor: „Am greşit”, „Scuză-mă”, „Am nevoie de tine”. Părinţii şi dascălii care nu-şi cer scuze nu-şi vor învăţa copiii cum să abordeze aroganţa.

Dascălii şi părinţii buni vorbesc, părinţii inteligenţi dialoghează ca nişte prieteni.

A sta de vorbă înseamnă a vorbi despre lumea care ne înconjoară, a dialoga înseamnă a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experienţe, a împărtăşi ceea ce se află ascuns în inima fiecăruia, a pătrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% dintre părinţi n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile şi frustrările personale. Nu trebuie să deveniţi o jucărie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevărata autoritate şi respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perlă ascunsă în inimă. Ea este scumpă, pentru că aurul şi argintul n-o pot cumpăra.

Părinţii buni dau informaţii, părinţii inteligenţi povestesc istorioare.

Captaţi-vă copiii prin inteligenţa voastră, nu prin autoritate, bani sau putere. Ştiţi care este termometrul care indică dacă sunteţi agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii şi prietenii acestora. Dacă le face plăcere să fie în preajma voastră, aţi trecut testul. Odată, unul dintre copiii mei a fost criticat pentru că era o persoană simplă. Se simţea trist şi respins. După ce am auzit povestea sa, mi-am pus imaginaţia la treabă şi i-am spus următoarea pildă: unii preferă un soare frumos pictat într-un tablou, alţii preferă un soare real, chiar dacă este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adăugat, chiar dacă unii oameni nu cred în soarele tău, el străluceşte. Tu ai lumină proprie. Într-o zi norii se vor risipi şi oamenii te vor vedea. Să nu-ţi fie teamă că îţi pierzi lumina. Dascălii buni oferă oportunităţi, dascălii şi părinţii inteligenţi nu renunţă niciodată să dea ocazia copiilor lor să înţeleagă şi să se facă înţeleşi.

Dascălii inteligenţi sunt semănători de idei şi nu controlează viaţa copiilor lor. Ei seamănă şi aşteaptă ca seminţele să germineze. Pe timpul aşteptării poate să apară mâhnire, dar dacă seminţele sunt bune, vor încolţi. Nimeni nu-şi ia diploma în misiunea de a educa.

Înainte, părinţii erau autoritari; astăzi sunt copiii. Învăţaţi să spuneţi „nu” fără teamă. Dacă ei nu aud „nu” de la voi, nu vor fi pregătiţi să audă „nu” de la viaţă. Părinţii şi dascălii nu trebuie să cedeze în faţa şantajelor şi presiunii copiilor. În caz contrar, emoţia copiilor va deveni un balansoar: astăzi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul săptămânii şi a se trezi devreme pentru a învăţa este inacceptabil şi, prin urmare, ne-negociabil. Trăim vremuri grele. Părinţii din toată lumea se simt pierduţi şi deplasează spre dascăl obligaţiile lor. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai complexă decât cucerirea planetei. Copiii cu dizabilităţi pot fi integraţi social dacă îi antrenăm pe ceilalţi copii să-i ajute… să zboare în grup în vârtejul vieţii… pornind de la aceste activităţi extracurriculare pentru care mulţumim domnilor inspectori Cozma, Ştefan, Postescu, doamnelor directoare: Petroeanu, Preda, Dincă, Stan, Burtan, Jalbă, domnului primar Popescu Piedone şi lui Dumnezeu.

Zburăm în doi cu-n rând de aripi…

Marilena GEABĂU,

Şcoala Gimnazială Specială 4, Bucureşti