Socialize

Facebook
Home » Editorial » Editorial » Zidul, lecția libertății

Zidul, lecția libertății

Zidul

Libertatea nu este prescriptibilă. Indiferent de epocă, de ideologii și de regimuri, definește condiția esențială a ființei umane de la Creație încoace. Deseori, doar o proiecție în orizontul utopiei, libertatea rămâne aspirația perpetuă a omului către starea lui primordială, către rostul pentru care a fost creat. Libertatea este sensul ființării noastre. Dar în calea libertății apar multe și, cel mai adesea, inexpugnabile obstacole. Libertății noastre i se pun ziduri de la naștere până la moarte. Ridică ziduri sistemele, politica, doctrinele, guvernele, corporațiile, instituțiile, societatea. Clădesc ziduri în jurul libertății noastre ceilalți, prin ură, prin lăcomie, prin ticăloșie și egoism. Celălalt este, adeseori, inamicul, nu fratele nostru. Ridicăm ziduri noi înșine, prin frică și lașitate, și devenim propria noastră victimă. Ne pierdem libertatea din cauza celorlalți, dar mai ales a neputinței noastre de a o afirma și apăra. De frică, de spaimă, din conformism ori resemnare. Din lașitate. Și astfel devenim robii sistemelor, ai ideologiilor, ai regimurilor, ai politicienilor, care ajung să facă din noi și cu noi tot ce vor. Devenim robii corporațiilor și ai societății de consum. Suntem sclavii istoriei și ai clipei. Sclavii ignoranței și indiferenței, sclavii fricii și ai lașității, sclavii acceptării a orice. Sclavii propriei neputințe. De aceea, atâta timp cât în conștiința noastră mai pâlpâie flacăra lucidității și a demnității, dacă ne putem întoarce la sinele nostru profund, nu este niciodată târziu să ne dorim și să cerem libertatea. Chiar dacă am ieșit din întunericul istoriei, din tenebrele totalitarismului, la lumina democrației. Nu numai comunismul este o amenințare la adresa libertății, ci orice sistem politic. Libertatea se fură nu doar prin violență și crimă, prin propagandă și îndoctrinare, ci și prin mijloace mai subtile, sub auspiciile regimurilor democratice. Orice orânduire poartă în sine germenii dictaturii și ai totalitarismului. Libertatea noastră rămâne o iluzie chiar în sistemele deghizate în haina amăgitoare a democrației și a umanismului. Chiar într-o lume care se hrănește din concepte și valori umaniste, dar pe care le sfidează și le sfărâmă cu cizmele unui cinism feroce, deseori criminal. În această lume, guvernele nu ezită să-și înrobească oamenii, să-și transforme cetățenii în mase de manevră. Uneori, nu șovăie să-i ucidă, adulți, bătrâni și copii, femei și bărbați, cu inimaginabilă cruzime. Trăim într-o lume care instaurează libertatea națiunilor și a omului prin războaie sângeroase, care impun fericirea cu prețul a mii de victime, cu suferințe și sânge. O lume în care, din tragedii, se naște iluzia libertății și utopia fericirii.

În realitate, nu suntem liberi. Trăim în sisteme guvernate de ideologia libertății, care își fac, doctrinar, din libertate un stindard. Cu toate acestea, suntem controlați, manipulați, înrobiți intereselor unor clici de politruci cinici care ne fură libertatea, care ne înrobesc prin sărăcie, tâlhărie și minciună. În special astăzi, în era unei curse atroce pentru putere mondială, a războaielor purtate cu toate armele, de la cele financiare la cele care ucid oameni sau rad populații de pe fața pământului, a consumismului și a tehnologiei, a robotizării omului și a existenței. Trăim într-o lume în curs de globalizare, în care identitățile individuale și colective se șterg, în care tăvălugul masificării distruge diversitatea și uniformizează totul. Societatea, societățile devin o uriașă masă amorfă, în care individul se transformă într-o entitate fără identitate, un simplu număr. În acest spațiu, care seamănă din ce în ce mai mult cu o distopie, de specie orwelliană, suntem supravegheați de o instanță nevăzută și necunoscută, de un Big Brother misterios, care vede totul și știe tot despre noi. Ascultați, citiți, înregistrați, fotografiați și filmați, marcați cu cipuri, suntem controlați până în măduva oaselor, până în cele mai intime cotloane ale ființei noastre. Big Brother ne scanează cu precizie infinitezimală viața și visele. Nimic fără să se știe, niciun pas afară din rând. Suntem sclavi în lumea libertății. Suntem sclavii liberi ai unei libertăți încarcerate de putere, de lăcomie și de cinism. Și tocmai de aceea libertatea rămâne singura noastră șansă, măcar ca aspirație. Dacă încetăm să visăm la libertate, suntem pierduți. Dacă ne pierdem până și iluzia libertății, atunci am pierdut totul.

Concertul lui Roger Waters, The Wall, din Piața Constituției, București, sfârșit de august, anul de grație 2013, a fost o lecție de libertate. Totul s-a petrecut într-un loc dominat de un simbol magnific al totalitarismului comunist, Casa Poporului, devenită, în era democrației capitaliste, printr-o ironică metamorfoză, Palatul Parlamentului. În Piața Constituției, la capătul Victoriei Socialismului, bulevardul-axă a unei geografii totalitare și a unei ideologii utopice, s-a cântat despre libertate, acorduri și cântece, devenite între timp imnuri, de o devastatoare forță expresivă au răsunat, profetic și psihedelic, într-o fabuloasă apologie a libertății, a victoriei omului asupra tenebrelor, totalitare, politice, economice și de orice fel. De-a lungul concertului, grandios și memorabil, Zidul s-a transformat într-o pânză cinematografică a tragediilor istoriei, a războaielor și a morții, o cronică a suferinței umane într-o istorie absurdă, un uriaș ecran al înrobirii individului de către regimuri, totalitarisme și dictaturi, de către ideologii și corporații, de către răul din om. Orice tip de totalitarism, orice tip de dictatură, orice ideologie și orice corporație. Totul sub imperiul unor simboluri și logo-uri de anvergură globală, care au ajuns să semnifice fanatism, putere, lăcomie, minciună, sclavie, sânge, moarte. Zidul lui Waters acuză toate formele de manipulare și înrobire a ființei umane: prin îndoctrinare politică ori religioasă, prin educația transformată în act de spălare a creierelor, prin sărăcie ori bogăție, prin ispita bunăstării și himera fericirii. Pe Zid ori prin văzduhul nopții incandescent s-au perindat fraze de foc, avertismente pentru libertatea omului: Fear builds walls; Big Brother is watching you; All in all you’re just another brick in the wall; We don’t need no thought control; Together we stand, divided we fall… Extraordinar au cântat copiii unei școli din București, într-un cor al demnității și speranței, celebrele versuri: We don’t need no education,/We don’t need no thought control… în fața unei gigantice și monstruoase păpuși gonflabile, care plutea amenințător deasupra lor, închipuind pe profesorul obtuz, crud și absurd, agent al educației transformate în act de teroare, îndoctrinare și mancurtizare. Într-un spectacol total, muzica s-a transformat în armă, în instrument de protest, în mod de afirmare a libertății și demnității umane. Ecran al istoriei tragice și al unor vedenii terifiante, metamorfoze metaforice ale răului din om, panoramă a cruzimii și suferinței, memorial tăcut al victimelor războaielor de ieri și de azi, perindate în lungi cortegii de martiri, Zidul a fost înălțat, pas cu pas, crescând cu fiecare cărămidă a tragediei umane, și dărâmat, sfărâmat, spulberat spre sfârșit în numele libertății. Căderea Zidului, triumful umanității și libertății noastre. Victoria Binelui asupra Răului. Biruința Omului asupra lui însuși.

Capodoperă a muzicii contemporane, într-o abordare revoluționară, care transcende și unește mai multe arte, cu suportul substanțial al tehnologiei, Concertul Zidul este însă mai mult decât atât. Este un act de cultură, cu o semnificație aparte în istoria recentă a umanității, o formă memorabilă de afirmare și manifestare a libertății omului, în orice sistem și în orice timp. El vine din istoria recentă a unei lumi sfâșiate de dezumanizanta utopie comunistă și de războiul rece, o lume despărțită de Cortina de Fier și de Zidul Berlinului, ruptă în două lagăre: comunist și capitalist. Lumea ca lagăr, existența ca închisoare. Opera rock Zidul, marca Pink Floyd, a fost, de aceea, de la început, un strigăt de libertate. Și așa a și rămas astăzi, când este la fel de actuală. Chiar dacă nu ne mai separă Zidul celor două lagăre, care împărțea lumea în Vest și Est, în Capitalism și Comunism, în Libertate și Gulag, ori, din perspectiva inversă, în Imperialism, Exploatare și Decadență versus Democrație, Umanism, Fericire, suntem astăzi dezbinați, poate mai mult decât ieri, de ziduri invizibile, mereu alte ziduri, ridicate de noi ideologii și sisteme, de noi scenarii și utopii, de organizații și nuclee de forță, de războaie și globalizare, de sărăcie și bogăție, de dominație și înrobire, de asuprire și de sclavie, de politicianism și minciună, de lăcomie și demagogie, de vise și eșecuri, de umilințe și înfrângeri, de alienare și dezumanizare, de obsesiile lumii de azi și de propriile noastre obsesii. Zidul este mai actual decât oricând, astăzi, când lumea este sfâșiată de crize și națiunile sunt înrobite de datorii, când mor oameni gazați, în crunte acte de genocid, când spectrul terifiant al războiului bate la ușă, când moartea mătură planeta în numele democrației și al binelui colectiv, când fiecare secundă poate aduce moartea pe aripile ideologiei eliberării, când omul însuși este sclav în plin și iluzoriu teritoriu al libertății.

Privind la noi și la istoria noastră, trebuie să înțelegem că nu numai comunismul răpește libertatea individului. Ieșirea din comunism nu înseamnă neapărat intrarea în libertate. Libertatea ne este amenințată în orice ideologie și în orice sistem. În spațiul democrației noastre, ne izbim mereu de noi ziduri, înălțate, între noi și ei, de cei care ne guvernează de peste două decenii, dar și de propria noastră neputință: zidul politicianismului și al minciunii, zidul cinismului și al lăcomiei, zidul manipulării și al supunerii oarbe, zidul urii și al dezbinării, zidul fricii și al resemnării, zidul nepăsării și al însingurării, zidul lașității. Zidul ne învață că libertatea este legitimă nu doar în regimurile totalitare sau concentraționare, nu doar în situații-limită, ci oricând, mereu, în orice situație, pentru totdeauna. De aceea suntem îndreptățiți să o clamăm de la oricine și să dărâmăm zidurile pe care alții ni le construiesc în calea ei. Concertul Zidul ne oferă o lecție de libertate pe care trebuie să o învățăm cu toții. O lecție care nu se învață în școală, dar pe care școala ar trebui să o asume pentru generațiile de copii și de tineri. Pentru ca istoria să nu se repete ori să nu ne aducă alte experiențe tragice, pentru demnitatea și libertatea omului în fața stihiilor timpului și ale lui însuși.

 Sorin IVAN