Socialize

Facebook
Home » Actualitate » Evenimente » Zilele Alianţei Colegiilor Centenare

Zilele Alianţei Colegiilor Centenare

Recent, a avut loc, în Bucureşti, un eveniment notabil: întâlnirea reprezentanţilor Alianţei Colegiilor Centenare, în cadrul evenimentului anual numit Zilele Alianţei Colegiilor Centenare. Momentul a fost unul special, dacă memoria nu mă înşală, fiindcă s-au împlinit/sau sunt pe cale să se împlinească zece ani de la înfiinţarea ACC. În cadrul activităţilor specifice deşfăşurate de-a lungul celor trei zile (8-11 noiembrie), momentul de vârf l-a constituit, fără îndoială, prima zi,  când reprezentanţii Alianţei, profesori şi elevi, au participat la al IX-lea seminar „Şcoala şi Educaţia, în viziunea Academiei Române“, desfăşurat prin colaborarea dintre ACC şi Coaliţia Română pentru Educaţie, două organizaţii ale căror contribuţii la fixarea unei Strategii Naţionale pentru Educaţie, elaborate sub egida Academiei Române, au fost determinante. Seminariile au început cu trei ani în urmă, iar scopul acestora a fost unul dublu: pe de-o parte, acela de a îmbunătăţi Documentul, iar pe de altă parte, de a se asigura o disiminare şi o cunoaştere a acestuia, pornind de la premisa că o bună cunoaştere este absolut necesară în ideea unei reale asumări şi a unui larg sprijin din partea reprezentanţilor şcolii preuniversitare, între altele. E vorba, în sinteză, despre o propunere de  Strategie Naţională pentru Educaţie, având ca orizont de timp perioada 2018-2038, la capătul căreia România ar trebui să se afle, în ceea ce priveşte Educaţia, undeva în TOP 10 al ţărilor europene, cel puţin. Obiectiv ambiţios, din care, fireşte, nu lipseşte, cum ne stă nouă bine, un dram de utopie. Fiindcă e greu de crezut că în următoarele două decenii un miracol va avea loc şi decidenţii politici din această ţară vor descoperi acea modestie şi acea seriozitate de a considera Documentul punct de plecare pentru elaborarea de politici educaţionale naţionale.

Dincolo de asemenea reserve însă şi  lăsând modestia la o parte, m-a bucurat să regăsesc în ultima formă a Documentului o propunere făcută la Braşov cu doi ani în urmă şi care solicita imperios ca acesta să conţină o referire specifică/capitol cu privire  la învăţământul rural.

 Seminarul s-a desfăşurat la Biblioteca Academiei Române, în Amfiteatrul I.H. Rădulescu. Programul a presupus o prezentare-sinteză a Documentului, care are zeci de pagini şi care poate fi consultat pe site-ul Academiei Române. Au participat profesori şi elevi din colegiile centenare, dar şi personalităţi publice interesate de domeniu, organizaţii nonguvernamentale având ca obiect de activitate educaţia. Din partea MEN au fost prezenţi doi consilieri ai secretarului de stat pentru preuniversitar.

Prezentarea Documentului a fost făcută de acad. prof. Ioan Dumitrache, coordonatorul elaborării documentului.  Firesc cumva, au fost evocate mai întâi provocările asociate unui asemenea proiect: globalizare, conectivitate sporită, societate a cunoaşterii, noile tehnologii. Ceea ce a stârnit interes a fost conturarea unui tablou al educaţiei în România de azi, pe baza căruia s-a conturat apoi o viziune. Un tablou cu tot ce înseamnă el ca puncte slabe: adică o grilă de valori confuză, rezultate pe ansamblu slabe, fragmentarea domeniului, o slabă coordonare din partea factorilor decidenţi, un curriculum cu multe elemente nerelevante, o slabă autonomie a sistemului, abandon şcolar mai mult decât îngrijorător, inconsecvenţe decizionale etc.

Viziunea propusă a avut în vedere factorii specifici sistemului precum: calitatea profesorilor, structurarea sistemului, programele de studiu, resursele de ansamblu ale şcolii, formarea didactică…

În completarea prezentării proiectului a vorbit prof. George Cazacu, preşedintele ACC, care a insistat mai ales asupra unei concordanţe de obiective între cele ale ACC  şi documentul elaborat. Există, a sugerat vorbitorul, un anume consens la nivelul şcolii preuniversitare cu privire la soluţiile necesare revitalizării şcolii româneşti, cuprinse în proiectul Academiei.

Documentul ca atare, substanţial, a generat, cum era şi firesc, discuţii. Prof. Florin Colceag, cunoscut în mediul şcolar ca vechi promotor  al ideii de excelenţă, a insistat asupra faptului că e nevoie, în primul rând, de o bună reglementare, evocând sisteme şi ţări care ar putea fi luate ca model, ceea ce este în bună măsură un lucru ştiut. Interesantă a fost insistenţa lui Florin Colceag pentru înfiinţarea unui Consiliu Naţional al Educaţiei, consiliu care, în fapt, ar avea calitatea de a putea propune o viziune de ansamblu. Idee de luat în seamă, fără îndoială  (una dintre „suferinţele“ prezente azi în „criza şcolii“ este un gen de atomizare a deciziilor!), ar putea deveni poate chiar punctul de plecare pentru analiza şi eventual punerea în practică a documentului Academiei Române.

Senatoarea Ecaterina Andronescu, prezentă la dezbatere, fost ministru al educaţiei, fără a face referiri  în mod expres la documentul prezentat, a subliniat câteva din ceea ce consideră Domnia Sa a fi problemele de azi ale şcolii şi care se vor regăsi – s-a înţeles – în noua Lege a Educaţiei. Între cele enumerate au putut fi reţinute: o segregare evidentă între urban şi rural (dar nicio vorbă despre cum s-a creat această diferenţă, care au fost cauzele care au dus aici!), nevoia, în consecinţă, a unui curriculum diferenţiat (care la o anume vârstă şcolară ar fi putea fi totuşi el însuşi sursa unei noi segregări!), o configurare în lege a unor politici şi responsabilităţi specifice pentru părinţi, adaptarea noilor tehnologii la realitatea şcolii (de fapt, integrarea acestora, cu măsură, în proces, credem noi!), nevoia unui sistem de evaluare funcţional pentru cadrele didactice, reconfigurarea condiţiei profesorului, rezolvarea crizei (reale!) a formării pedagogice a profesorului (dar de ce nu s-au implementat prevederile Legii 1 cu privire la masteratul didactic?!…), un nou rol pentru ARACIS, despre care doamna Andronescu a spus că s-ar fi  transformat într-un fel de „poliţie a învăţământului“ (?!…), stimularea comunităţilor şcolare pentru ca ele să devină realitate care să conteze în lumea de azi (perfect adevărat, dar cum?!…), o regândire a problemei manualului şcolar şi a auxiliarului  etc.

Vorbind din partea Leadershipului Mileniului III, Marian Staş a observat că Documentul Academiei alocă un spaţiu însemnat ideii de valori/valoare. Vorbitorul a apreciat prevederile Strategiei care privesc alocările destinate şcolii şi graficul aplicării acestor alocări, interesul acordat învăţământului rural, focalizarea unor prevederi pe factorul profesor, observând însă, în acelaşi timp, primejdia decuplării proiectului Academiei de Legislativ.

De altfel, observaţia lui Marian Staş se constituie, în fond, în marea problemă a oricărui proiect în România de azi. Fiindcă soluţii sunt, dar chestiunea chestiunilor o constituie asumarea politică şi legislativă şi capacitatea clasei politice de a se mobiliza pentru un proiect de ţară, capacitate nedovedită până în acest moment. În context, simptomatic, niciunul dintre vorbitorii cu putere de decizie n-a evocat în vreun fel posibilitatea ca Documentul să fie avut în vedere în condiţiile în care se va trece, într-adevăr, la eleborarea unei noi Legi a Educaţiei… În consecinţă, Documentul Academiei ar putea rămâne, astfel, un „lucru în sine“, un fel de „artă pentru artă“ , o asemenea  variantă nefiind deloc exclusă, ba chiar destul de probabilă!

Adrian COSTACHE