Socialize

Facebook
Home » Reforma » Radiografii » Ziua cârtiței

Ziua cârtiței

Ziua cartiteiO veche superstiție germană transportată de emigranți pe continentul american spune că, dacă pe data de 2 februarie o cârtiță își vede umbra, iarna va mai dura 6 săptămâni. Povestea s-a dezvoltat și s-a amplificat an de an. În scenariul evenimentului și-au făcut loc celebrul personaj „cârtița Phil” și zeci de mii de turiști iau cu asalt orășelul Punxsutaweney, din Pennsylvania, în care media înregistrează evenimentul. Este probabil ca cercetarea cu pricina să se producă în mai multe locuri de pe planetă, dar dacă presa lipsește, lucrurile sunt mult mai puțin interesante. Așa se întâmplă cam peste tot în zilele noastre.

 În 120 de ani, cârtița și-a văzut umbra de 96 de ori! Asta e! Cu toate acestea, evenimentul „s-a vândut” destul de bine, mai ales după lansarea din 1993 a filmului „ Ziua cârtiței”.

Personajul principal, un meteorolog captiv într-o buclă tempo­rală, produsă în urma unui accident, retrăiește aceeași zi de 2 fe­bruarie. Finalul este unul fericit. Meteorologul evadează din capcana tipului, eliberat și de aroganța ce îl caracteriza.

Nu am inventat nimic. Nu am vorbit despre lucruri noi. Am simțit totuși nevoia de a clarifica termeni și de a prezenta scenarii care se desfășoară și în zilele noastre.

Filmul la care ne referim este o ficțiune. Dar blocarea noastră într-un soi de buclă temporală s-a produs de mai multe ori. Indiscutabil! Cine nu are memoria istoriei riscă să o repete (George Santayana). Și noi, obișnuiți cu riscurile, reluăm reforme eșuate, condamnați mereu de politicienii pe care i-am ales. Cu entuziasm!

Să vedem. În Educație, imediat după 1989, „am decis” că avem un sistem perimat, care nu mai face față noilor realități sociale. Dezbaterile au vizat orientarea noastră fie spre modelul japonez, fie spre cel suedez. Țările menționate, luate ca repere absolute ale reușitei, urma să furnizeze know- how și logistică pentru a propulsa învățământul românesc pe culmile succesului.

Lucrurile au evoluat într-un mod original. Evident! Am aban­donat tot ce aveam – fără discernământ – și am adoptat o mixtură de modele care nu a dus practic nicăieri.

Așa se face că acum, la 24 de ani de la debutul furtunos al ultimei (ultimelor) reforme în Educație, nu știm unde ne aflăm. Struțo-cămila introdusă de miniștrii care s-au perindat prin sediul din str. General Berthelot nu mai are nici ener­gie, nici chef să meargă înainte.

Regulamentele școlare au fost făcute praf, programele școlare s-au transformat în documente de o ambiguitate înspăimântătoare, iar statutul personalului didactic a fost înmormântat. Fără ceremonii.

În acest context, se întâm­plă să aflăm că educația, în una din țările pe care le conside­ram sacrosancte în domeniu, a început să dea rateuri.

Studii de specialitate validate de psihologi calificați arată că stilul permisiv de educație poate da naștere unei generații de monștri. Tot mai mulți copii au probleme legate de integrarea într-un grup sau într-un program. Disciplina în timpul orelor de curs este serios afec­tată, fapt care duce inevitabil și la scăderea calității actului educa­țional. Absența empatiei sociale creează probleme grave, conducând la situații în care după o copilărie de răsfăț tinerii sunt incapabili să se integreze în societate. După o perioadă în care totul a fost permis e greu să accepți că există reguli ce trebuie respectate și programe ce trebuie duse la îndeplinire. Părinții ar trebui să îi pregătească pe copii pentru viața adultă, învățându-i cum să se comporte, nu să le satisfacă toate mofturile.

În consecință, există dezbateri despre evoluția sistemului de educație chiar în țările care au promovat un stil inovator și „moda veche” de creștere a copiilor ar putea reveni în actualitate.

A fost nevoie de ceva timp și, din păcate, de câteva drame pentru ca lumea să înțeleagă că a-i refuza ceva unui copil nu este neapărat o pedeapsă. Comportamentul părinților care s-au transformat în cei mai buni prieteni ai copilului și-a atins limitele. Propulsați în viața reală, mulți tineri sunt incapabili să se adapteze și ajung în pragul sinuciderii. Nu orice intervenție împotriva copilului este o formă de molestare!!! (psihiatrul suedez David Eberhard).

Între timp, la noi reforma decurge conform planului. Dacă ai întrebat elevul de ce nu și-a făcut tema, „l-ai stresat emoțional”. Nu ai voie să îl cerți, să îl dai afară de la ore, să îi ceri să facă liniște etc. Înregistrările video în care profesorii sunt agresați în clasă fac furori pe internet și nimeni nu se sesizează că înregistrarea activității din clasă nu se poate face fără acordul profesorului. Conform legii!

Părinții acuză cadrele didactice, presa se înfruptă copios din subiect și guvernul îi dă bice. Până când vom constata că numărul sinuciderilor în rândul tinerilor este în creștere și vom decide că am aplicat precepte pedagogice greșite. Și atunci vom decide să ne în­drep­tăm spre modelul suedez – de exemplu –, care între timp a reve­nit la educația tradițională. Adică la ce aveam noi și am abandonat.

Ioan ARDELEANU